Pagina 1 din 1

Statutul AREL

MesajScris: Mie Ian 30, 2013 7:59 pm
de ioncalota
STATUTUL
ASOCIAŢIEI ROMÂNE A ELECTRICIENILOR

CAPITOLUL I. DENUMIREA, FORMA JURIDICĂ, SEDIUL, DURATA
Art. 1. Denumirea. Denumirea Asociaţiei este Asociaţia Română a Electricienilor. În cadrul prezentului Statut şi în actele juridice ale Asociaţiei se va putea folosi prescurtat denumirea de AREL.
Art. 2. Forma juridică. Asociaţia Română a Electricienilor – AREL, este constituită în baza O.G. nr. 26/2000 şi este o organizaţie profesională, neguvernamentală, apolitică, independentă, non-profit, cu personalitate juridică, fiind pe deplin autonomă din punct de vedere structural, funcţional si economic.
Art. 3. Sediul. AREL are sediul în Bucureşti, sector 4, str. Padeşu nr. 16, bl. 15, ap. 29. Consiliul Director poate decide cu o majoritate calificată de 2/3 (două treimi) din totalul voturilor mutarea sediului.
Art. 4. Durata. Asociaţia funcţionează pe durată nedeterminată şi nelimitată, iar dizolvarea şi lichidarea se pot realiza în condiţiile prevăzute de prezentul Statut şi de legislaţia română în vigoare.

CAPITOLUL II. SCOPUL ŞI OBIECTIVELE AREL
Art. 5. Scopul AREL. Asociaţia Română a Electricienilor este o organizaţie profesională, care se bazează pe conlucrarea persoanelor fizice care desfăşoară activităţi în domeniul electric, având ca misiune dezvoltarea activităţii în domeniul electric pe teritoriul României în condiţii de eficienţă şi rentabilitate, precum şi protejarea şi promovarea intereselor profesionale şi a activităţilor realizate de membrii săi în domeniul electric.
Art. 6. Obiectivele AREL. În vederea îndeplinirii acestui scop se vor avea în vedere următoarele obiective:
a) sprijinirea profesională a membrilor săi pentru creşterea calităţii serviciilor şi succesului în afaceri;
b) furnizarea de servicii profesionale membrilor (consultanţă juridică, economică, documentaţie tehnică specifică domeniului electric, promovare şi publicitate);
c) asigurarea pregătirii profesionale a membrilor conform standardelor profesionale europene de profil;
d) promovarea concurenţei loiale în condiţiile legii, în scopul asigurării de şanse egale fiecăruia dintre membrii săi;
e) asigurarea pentru membrii săi de informaţii profesionale, facilitarea relaţiilor între aceştia, precum şi cu alte organizaţii;
f) organizarea de reuniuni şi simpozioane pe teme de interes pentru membri, inclusiv prin participări internaţionale;
g) reprezentarea intereselor profesionale ale membrilor AREL în raport cu organele de stat, asociaţiile patronale şi organizaţiile sindicale;
h) creşterea nivelului profesional al membrilor săi, prin înfiinţarea unui centru de pregătire;
i) dezvoltarea relaţiilor cu organizaţii similare, din ţară şi străinătate pentru susţinerea intereselor membrilor săi.
Art. 7. Acţiuni. În vederea realizării scopului propus, AREL desfăşoară următoarele acţiuni:
a) organizează şi menţine în stare de funcţionare un sistem de comunicaţii între membrii AREL, facilitând schimbul de informaţii şi colaborarea între aceştia;
b) întocmeşte în condiţiile admise de lege, materiale cu propuneri legislative pentru adoptarea de reglementări care să precizeze în mod unitar şi precis obligaţiile şi drepturile celor care activează în acest domeniu, semnalează lacunele şi inadvertenţele de ordin legislativ constatate în reglementările actuale, acţionează în vederea implementării standardelor şi reglementărilor europene în domeniu;
c) sesizează, când este cazul, organele centrale de resort pe linie financiar-contabilă atunci când organele de control folosesc procedee abuzive în controalele efectuate, sau iau repetate măsuri împotriva membrilor Asociaţiei care contravin prevederilor legale în vigoare;
d) acţionează, prin căi şi mijloace legale, pentru semnalarea cazurilor de concurenţă neloială sau a altor practici de natură să aducă prejudicii membrilor AREL, sau să compromită activitatea pe care membrii AREL o desfăşoară în condiţii de legalitate, precum şi a altor cazuri în care activităţile din domeniul electric sunt desfăşurate cu încălcarea prevederilor legale în materie;
e) reprezintă, în condiţiile legii, interesele legitime ale membrilor AREL în faţa organelor de stat competente, în cazurile în care acestea prezintă prin natura lor un interes major pentru AREL sau pentru membrii acesteia;
f) realizează o bază de date electronică, precum şi o bibliotecă cu documente, cărţi şi norme specifice care pot fi puse la dispoziţie membrilor, atât în domeniul electric cât şi în domenii conexe cum ar fi securitatea muncii etc.;
g) editează cărţi, broşuri, instrucţiuni, proceduri, care să contribuie la dezvoltarea activităţii în domeniul electric;
h) participă la diverse manifestări în domeniul electric cum ar fi: expoziţii, târguri, simpozioane, conferinţe, forumuri etc., popularizând astfel activitatea AREL şi a membrilor săi;
i) organizează manifestări cu caracter educativ: reuniuni, expoziţii, grupuri de lucru, schimburi de specialişti, precum şi activităţi cu caracter recreativ pentru membrii AREL;
j) realizează sondaje şi consultări în rândul membrilor, pentru a afla problemele cu care se confruntă;
k) organizează cursuri de formare şi perfecţionare profesională pentru ridicarea nivelului de pregătire profesională a membrilor, dar şi a altor persoane ce lucrează în domeniul instalaţiilor electrice;
l) sprijină tinerii ce dovedesc calităţi profesionale deosebite;
m) organizează întâlniri ale membrilor AREL cu oameni de afaceri din ţară şi străinătate cu scopul încheierii de tranzacţii comerciale şi realizării de investiţii prin care să fie asigurate oferte de lucrări pentru membrii AREL;
n) formulează şi promovează un cod de etică profesională şi morală care să fie aplicat de membrii AREL;
o) organizează activităţi de mediere pe piaţa forţei de muncă pentru a ocupa locuri vacante sau a găsi locuri de muncă pentru membrii AREL rămaşi fără slujbă;
p) încheie parteneriate cu asociaţii profesionale, alte organizaţii neguvernamentale, universităţi, societăţi comerciale, atât din ţară cât şi din străinătate;
q) informează membrii AREL despre posibilităţile obţinerii de fonduri nerambursabile sau alte genuri de fonduri pentru investiţii;
r) negociază cu diverse societăţi preţuri preferenţiale pentru membrii AREL în legătură cu securitatea muncii, medicina muncii, certificarea calităţii sau achiziţia de unelte, scule, echipamente şi materiale;
s) desfăşoară orice alte activităţi prin care se realizează scopul AREL. Asociaţia poate desfăşura orice alte activităţi economice directe, dacă acestea au caracter accesoriu şi sunt în strânsă legătură cu scopul principal şi obiectivele Asociaţiei.
CAPITOLUL III. MEMBRII AREL
Art. 8. Poate dobândi calitatea de membru al AREL orice persoană fizică română sau străină, indiferent de rasă, religie, naţionalitate, cetăţenie sau origine socială, cu calificare în domeniul electric, care va adera la prezentul Statut în baza unei cereri de adeziune, cu îndeplinirea următoarelor condiţii obligatorii:
a) a împlinit până la data solicitării vârsta de 18 ani;
b) are calificare în domeniul electric, sau urmează o facultate cu profil electric;
c) recunoaşte şi respectă Statutul Asociaţiei, Codul etic şi Regulamentul intern;
d) a achitat taxa de înscriere şi cotizaţia anuală.
Art. 9. AREL poate avea, fără statut de membru, colaboratori , voluntari şi personal angajat.
Art. 10. Admiterea membrilor. Calitatea de membru al AREL se poate dobândi pe baza de cerere de adeziune, în care se declară în mod expres că se acceptă Statutul Asociaţiei.
Art. 11. (1) Obţinerea calităţii de membru se face pe baza cererii de adeziune, care se prezintă spre aprobarea Consiliului Director în cea mai apropiată şedinţă.
(2) Odată cu cererea de adeziune solicitantul va depune la Secretariatul AREL copii de pe actul de identitate şi de pe actul care dovedeşte pregătirea/calificarea în domeniul electric, va achita taxa de înscriere şi cotizaţia stabilită de Consiliul Director. Pentru legitimaţie va transmite şi o fotografie, preferabil în format electronic.
Art. 12. (1) În caz de respingere a cererii de adeziune hotărârea se comunică solicitantului în termen de 10 zile.
(2) În această situaţie Consiliul Director poate motiva respingerea şi poate comunica motivarea alături de hotărârea de respingere.
(3) În caz de respingere a cererii de adeziune, taxa de înscriere, dar şi cotizaţia anuală plătită de solicitant, va fi returnată.
(4) Decizia poate fi contestată în termen de 15 zile de la data comunicării.
Art. 13. Calitatea de membru se dobândeşte după adoptarea de către Consiliul Director a hotărârii de ratificare a înscrierii, cu majoritate simplă din totalul voturilor celor prezenţi.
Art. 14. Calitatea de membru nu conferă nici un drept acestuia asupra patrimoniului AREL.
Art. 15. Fiecare membru al Asociaţiei primeşte legitimaţie de atestare a calităţii sale, mai puţin membrii de onoare, care vor primi o diplomă.
Art. 16. Nivelul cotizaţiei va fi stabilit de Consiliul Director prin hotărârile pe care le va emite.
Art. 17. Societăţile comerciale nu pot fi membri în această Asociaţie, dar pot fi parteneri.
Art. 18. Asociaţia Română a Electricienilor - AREL are următoarele categorii de membri:
a) membri fondatori;
b) membri asociaţi;
c) membri parteneri;
d) membri de onoare;
e) membri susţinători.
Art. 19. Membri fondatori. (1) Sunt consideraţi membri fondatori ai AREL persoanele care au contribuit la constituirea şi înscrierea Asociaţiei ca persoană juridică.
(2) Calitatea de membru fondator al Asociaţiei este netransmisibilă.
(3) Membrii fondatori ai Asociaţiei pot să se retragă, cu condiţia să comunice în scris hotărârea lor Consiliului Director.
Art. 20. Membri de onoare. (1) Calitatea de membru de onoare poate fi conferită unor personalităţi recunoscute prin prestigiul profesional şi ataşamentul lor faţă de AREL.
(2) Membrii de onoare sunt numiţi la propunerea membrilor Adunării Generale AREL şi validaţi în urma votului Adunării Generale.
(3) Calitatea de membru de onoare devine efectivă după acceptul scris al persoanei desemnate.
(4) Membrii de onoare nu sunt obligaţi să aducă un aport material prin taxă de înscriere şi cotizaţie.
Art. 21. Membri asociaţi. (1) Calitatea de membru asociat se acordă membrilor parteneri, în urma unei cereri adresate Consiliului Director, cerere prin care îşi susţin voinţa de implicare în activitatea organizatorică a AREL.
(2) Acceptarea definitivă ca membri asociaţi se face în prima Adunare Generală.
(3) O dată validată cererea în Adunarea Generală, vor achita echivalentul contribuţiei iniţiale vărsate de membrii fondatori la constituirea AREL, actualizată cu indicele inflaţiei.
(4) Calitatea de membru asociat dă dreptul de a alege şi de a fi ales în organismele de conducere ale AREL.
(5) Lipsa unui membru asociat de la 2 (două) şedinţe consecutive ale Adunării Generale, sau netransmiterea împuternicirii de reprezentare către alt membru asociat sau fondator prezent la Adunarea Generală, duce la pierderea statutului de membru asociat şi schimbarea în membru partener.
(6) Adunarea Generală aprobă modificarea statutului acestor membri.
(7) Pentru a redeveni membru asociat aceştia vor trebui să depună o nouă cerere şi să plătească o nouă taxă de înscriere ca membru asociat.
Art. 22. Membri parteneri. (1) Calitatea de membru partener se acordă tuturor celor care depun o cerere de Adeziune în acest sens şi aderă la scopul Asociaţiei, contribuind prin sprijinul acordat la îndeplinirea obiectivelor acesteia.
(2) Acceptarea ca membru partener este aprobată de Consiliul Director.
(3) Membrii parteneri îşi păstrează această calitate atât timp cât îşi plătesc cotizaţia anuală.
(4) Membrii parteneri care îşi pierd calitatea în urma neplăţii cotizaţiei devin automat membri susţinători.
(5) Calitatea de membru partener poate fi redobândită la cerere, în condiţiile achitării restanţelor acumulate la plata cotizaţiei.
Art. 23. Membri susţinători. (1) Membrii susţinători ai Asociaţiei sunt persoanele fizice sau juridice care şi-au exprimat în scris voinţa de susţinere în vederea realizării scopurilor şi obiectivelor asociaţiei, şi cărora li s-a atribuit aceasta calitate în condiţii statutare.
(2) Membri susţinători ai Asociaţiei pot fi persoanele fizice care au competenţe atestate potrivit legii sau, după caz, abilităţi recunoscute de Asociaţie, în domenii ce acoperă realizarea scopurilor şi obiectivelor AREL.
(3) Membrii susţinători ai Asociaţiei pot efectua prestaţii în mod voluntar sau plătit, în vederea îndeplinirii scopurilor şi obiectivelor AREL.
(4) Atribuirea calităţii de membru susţinător este de competenţa Consiliului Director.
(5) Membru susţinător nu plăteşte cotizaţie, ci doar o taxă de înscriere stabilită de Consiliul Director.
(6) Pierderea calităţii de membru susţinător al Asociaţiei se face la cererea titularului.

CAPITOLUL IV. DREPTURILE ŞI OBLIGAŢIILE MEMBRILOR AREL – FONDATORI, PARTENERI Şi ASOCIAŢI
Art. 24. Drepturile membrilor AREL. Membrii AREL au următoarele drepturi:
a) membri AREL pot să solicite şi să obţină informaţii organizatorice, tehnico-ştiinţifice sau economice, de natură să ducă la creşterea rentabilităţii activităţii lor;
b) să beneficieze de facilităţile obţinute de AREL şi de acces la activităţile organizate în ţară şi în străinătate;
c) să solicite în cazuri justificate, sprijinul AREL pentru protejarea drepturilor legale pe care le au în calitate de membri;
d) să semnaleze propriile necesităţi şi să facă propuneri pentru rezolvarea acestora;
e) să fie desemnaţi ca reprezentanţi ai AREL la acţiunile interne şi internaţionale;
f) să fie recompensaţi pentru activitatea depusă;
g) membri fondatori şi membrii asociaţi pot, în plus faţă de membrii parteneri, să îşi exercite dreptul de vot, să aleagă şi să fie aleşi în organele de conducere ale AREL, şi să îşi exercite celelalte drepturi privind participarea la Adunarea Generală;
h) membri parteneri pot face cerere către Consiliul Director pentru a deveni membri asociaţi, cerere prin care îşi susţin voinţa de implicare în activitatea organizatorică a AREL. Validarea calităţii de membru asociat se face în prima Adunare Generală;
i) membrii susţinători persoane fizice pot face cerere pentru a deveni membri parteneri ai AREL. Acceptarea definitivă ca membri parteneri este de competenţa Consiliului Director;
j) să fie susţinuţi şi promovaţi în activitatea lor profesională în ţară şi străinătate;
k) să participe la Adunările Generale, precum şi la toate activităţile şi manifestările AREL;
l) să fie aleşi în organele de lucru ale Asociaţiei;
m) să colaboreze la publicaţiile Asociaţiei, prin scrierea de articole de specialitate;
n) să adreseze cereri Consiliului Director şi Preşedintelui pentru orice problemă profesională de interes comun;
o) să aibă acces la lucrările, publicaţiile şi materialele documentare de care dispune Asociaţia;
p) să beneficieze de toate condiţiile oferite de AREL pentru ridicarea nivelului pregătirii profesionale;
q) să folosească calitatea de membru AREL în promovarea activităţii sale;
r) să fie incluşi în baza de date cu competenţe, bază care este accesibilă potenţialilor clienţi sau angajatori pe site-ul AREL;
s) să le fie transmise solicitările de servicii adresate AREL;
t) să primească publicaţiile Asociaţiei şi să poată publica în acestea articole, comunicări;
u) să solicite facilitarea obţinerii de asistenţă şi consultanţă de specialitate în vederea fundamentării deciziilor proprii;
v) să fie apărat împotriva concurenţei neloiale şi împotriva abuzurilor administrative şi sindicale.
Art. 25. Obligaţiile membrilor AREL. Membrii AREL au următoarele obligaţii principale:
a) să respecte Statutul AREL şi Hotărârile Adunării Generale;
b) să promoveze obiectivele Asociaţiei;
c) să respecte normele de etică profesională în activitatea economică şi relaţiile cu ceilalţi membri;
d) să militeze pentru creşterea prestigiului AREL şi al membrilor acesteia, în ţară şi străinătate;
e) să achite cu regularitate cotizaţiile stabilite de Consiliul Director, cu excepţia membrilor de onoare şi a membrilor susţinători persoane fizice;
f) să păstreze confidenţialitatea datelor şi reglementărilor cu caracter intern ale AREL;
g) să sesizeze AREL în cazurile deosebite, care interesează Asociaţia sau pe membrii acesteia;
h) să manifeste ţinută morală şi probitate profesională;
i) să nu desfăşoare activităţi politice sau religioase în cadrul Asociaţiei;
j) membrii fondatori şi asociaţi AREL au în plus obligaţia de a participa la Adunările Generale sau de a desemna o persoană împuternicită să-i reprezinte.
Art. 26. Abateri, sancţiuni. (1) Sunt considerate abateri următoarele acţiuni:
a) denigrarea activităţii Asociaţiei;
b) întreprinderea unor acţiuni care împiedică buna funcţionare a Asociaţiei;
c) angajarea Asociaţiei în acţiuni care nu a fost autorizate de Consiliul Director, cu excepţia celor prevăzute în atribuţiile Preşedintelui, Vicepreşedinţilor sau Directorului Executiv;
d) implicarea Asociaţiei în activităţi politice sau religioase;
e) abateri de la etica profesională şi morală sancţionate penal.
(2) Acţiunile sunt enumerate cu titlul exemplificativ dar nu limitativ.
(3) Sancţiunile ce se pot aplica de către Consiliul Director al AREL sunt:
a) avertisment scris;
b) suspendarea ca membru al Asociaţiei pe o perioadă limitată de până la un an;
c) pierderea calităţii de membru al Asociaţiei, respectiv excluderea;
d) alte sancţiuni stabilite de Consiliul Director AREL.
Art. 27. Încetarea calităţii de membru al AREL. (1) Calitatea de membru al AREL se poate pierde astfel:
a) prin retragere sau autosuspendare, pentru o perioadă de maxim 3 (trei) ani de la data comunicării în scris adresată Consiliului Director;
b) prin excludere, hotărâre ce este luată de către Consiliul Director cu majoritate simplă de voturi din numărul total al voturilor membrilor Consiliului Director;
c) prin decesul persoanelor fizice.
(2) Decizia de excludere a unui membru, poate fi contestată în următoarea Adunare Generală, o hotărâre definitivă fiind luată cu votul a jumătate plus unu din numărul membrilor prezenţi şi reprezentaţi ai Adunării Generale statutar constituită.
(3) Persoanele care pierd calitatea de membru nu au nici un drept patrimonial asupra AREL.
Art. 28. Procedura de excludere. (1) Excluderea membrilor, inclusiv a dreptului de vot în Adunarea Generală (în cazul membrilor asociaţi), se face prin votul Consiliului Director, în urma unei propuneri adresate acestuia.
(2) Pierderea calităţii de membru prin excludere este hotărâtă de Consiliul Director, şi poate fi contestată în Adunarea Generală, a cărei hotărâre rămâne definitivă.
(3) Membrul suspendat va putea face plângere la Consiliul Director, în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii de suspendare.
Art. 29. Membrii care se retrag sau sunt excluşi din AREL pierd de îndată, în mod definitiv, toate drepturile care decurg din prezentul Statut.


CAPITOLUL V. PATRIMONIUL AREL
Art. 30. Patrimoniul AREL este constituit din:
a) sumele iniţial depuse în numerar în contul AREL şi subscrise de membrii fondatori ai Asociaţiei, sau bunuri donate de aceştia;
b) contribuţii ulterioare ale membrilor noi admişi în AREL, sub formă de taxe de înscriere, cotizaţii şi alte fonduri obţinute potrivit legii;
c) sumele provenite din sponsorizări legale sau donaţii;
d) dobânzile şi dividendele rezultate din plasarea sumelor disponibile, în condiţii legale;
e) dividendele societăţilor comerciale la care AREL are participaţii;
f) venituri realizate din activităţi economice directe;
g) resurse obţinute de la bugetul de stat şi/sau local;
h) alte venituri prevăzute de lege.
Art. 31. Operaţiile cu fonduri băneşti sunt aprobate de Preşedinte, Vicepreşedinţi sau Directorul Executiv până la nivelul plafonului aprobat de către Consiliul Director, şi de către acesta peste limitele respectivului plafon.
Art. 32. Nimeni nu poate revendica fonduri sau bunuri din patrimoniul AREL în baza contribuţiilor anterioare.
Art. 33. În caz de dizolvare, patrimoniul AREL poate fi donat unei persoane juridice de drept privat cu scop identic sau apropiat, stabilită de Adunarea Generală.
Art. 34. În caz de dizolvare sau desprindere a unei filiale, patrimoniul filialei în cauză trece în întregime şi în mod automat în patrimoniul Asociaţiei.
Art. 35. Alte detalii privind patrimoniul şi administrarea AREL se stabilesc prin Regulamentul intern, conform cu legislaţia în vigoare.

CAPITOLUL VI. CONSTITUIREA, ORGANIZAREA ŞI FUNCŢIONAREA FILIALELOR ŞI SUCURSALELOR AREL
Art.36. (1) Asociaţia Română a Electricienilor poate avea în componenţa sa filiale şi sucursale.
(2) Membrii AREL au dreptul de a se constitui în filiale sau sucursale în funcţie de probleme de interes comun, profil profesional, loc de munca sau după alte criterii, acceptate de comun acord, de cel puţin 10 (zece) membri pentru filiale şi de cel puţin 3 (trei) membri pentru sucursale.
Art.37. (1) Filialele Asociaţiei Române a Electricienilor se constituie prin hotărârea Adunării Generale AREL şi dobândesc personalitate juridică de la data înscrierii în Registrul Asociaţiilor şi Fundaţiilor.
Art.38. (1) Asociaţia Română a Electricienilor îşi poate constitui sucursale, ca structuri teritoriale fără personalitate juridică.
(2) Sucursalele se constituie prin hotărâre a Consiliului Director.
(3) Sucursalele desfăşoară activităţile date în competenţa lor de către conducerea executivă a AREL.
Art.39. Organizarea şi funcţionarea filialelor şi sucursalelor din străinătate se stabilesc prin regulament propriu, elaborat în conformitate cu Statutul Asociaţiei, cu respectarea legislaţiei ţării în care se înfiinţează şi avizat de Consiliul Director al AREL.
Art. 40. (1) Conducerea executivă a filialelor şi sucursalelor se face de către un comitet format din Preşedinte, Vicepreşedinte şi Director Executiv, în limita competenţelor conferite acestora de către Consiliul Director AREL.
(2) Coordonarea acţiunilor filialelor sau sucursalelor AREL se asigură de către Consiliul Director al AREL.
(3) Asociaţia Română a Electricienilor, prin organele sale de conducere urmăreşte şi sprijină activitatea organizaţiilor sale.
Art. 41. (1) Veniturile filialelor sau sucursalelor AREL se repartizează conform hotărârilor Adunării Generale AREL.
Art. 42. (1) Trimestrial, filialele sau sucursalele trebuie să întocmească situaţii financiare pe care să le transmită departamentului financiar-contabil al Asociaţiei.
(2) Aceste situaţii financiare trebuie să cuprindă veniturile şi cheltuielile, precum şi disponibilităţile băneşti.

CAPITOLUL VII. STRUCTURI EXECUTIVE SPECIALIZATE
Art. 43. Structurile executive specializate ale AREL sunt comisii, grupuri de lucru, departamente sau alte structuri care au ca rol realizarea unor activităţi şi proiecte specifice.
Art. 44. (1) Înfiinţarea şi desfiinţarea structurilor executive specializate, stabilirea atribuţiilor şi reglementarea organizării şi funcţionării lor se face de către Consiliul Director.
(2) Structurile executive specializate sunt în directa subordine a Consiliului Director.
Art. 45. Din structurile executive specializate pot face parte oricare dintre membrii asociaţiei precum şi alte persoane, în calitate de voluntari sau angajaţi, după caz.

CAPITOLUL VIII. ORGANIZAREA, CONDUCEREA ŞI ADMINISTRAREA AREL
Art. 46. Conducerea AREL se realizează prin:
a) Adunarea Generală a tuturor membrilor fondatori şi asociaţi AREL;
b) Consiliul Director;
c) Preşedintele AREL;
d) Vicepreşedinţii AREL;
e) Directorul Executiv.
Art.47. Atribuţiile Adunării Generale. (1) Adunarea Generală este organul suprem de conducere, care hotărăşte cu privire la problemele majore şi de perspectivă ale AREL.
(2) Adunările Generale sunt ordinare şi extraordinare.
(3) Atribuţiile Adunării Generale Ordinare sunt următoarele:
a) dezbate şi decide cu privire la problemele de interes general privind organizarea şi funcţionarea AREL potrivit obiectului de activitate;
b) propune şi votează structura administrativă a AREL, Preşedintele, Vicepreşedinţii, Directorul Executiv, membrii Consiliului Director şi Comisia de Cenzori;
c) examinează periodic activitatea AREL şi stadiul îndeplinirii programelor şi acţiunilor derulate de AREL;
d) aprobă raportul anual al AREL şi bilanţul contabil anual;
e) aprobă modul de utilizare a resurselor AREL;
f) aprobă descărcarea de gestiune a membrilor Consiliului Director, după examinarea raportului de gestiune;
g) aprobă Bugetul de venituri şi cheltuieli şi programul de activitate al AREL;
h) analizează şi aprobă rapoartele întocmite de către Cenzor şi Directorul Executiv;
i) aprobă însemnele (emblema, insigna, drapelul şi sigiliile AREL), stabileşte nivelul indemnizaţiilor Preşedintelui, Vicepreşedinţilor, Directorului Executiv, membrilor Consiliului Director şi a Cenzorilor, după caz;
j) aprobă înscrierile noilor membri asociaţi şi propunerile pentru numirea membrilor de onoare;
k) aprobă înfiinţarea sau desfiinţarea de filiale.
(4) Atribuţiile Adunării Generale Extraordinare sunt următoarele:
a) aprobă modificarea sau completarea Statutului AREL;
b) aprobă modificarea formei juridice, dizolvarea şi lichidarea AREL;
c) aprobă suspendarea sau revocarea unui membru al Consiliului Director sau alte modificări ale componenţei acestuia;
d) aprobă suspendarea sau revocarea Cenzorului sau Comisiei de cenzori;
e) aprobă suspendarea sau revocarea Directorului Executiv;
f) aprobă suspendarea sau revocarea Preşedintelui AREL sau Vicepreşedinţilor AREL;
g) aprobă atribuţiile Consiliului Director şi Directorului Executiv în afara celor prevăzute de Statut;
h) aprobă orice alte măsuri care nu sunt de competenţa Adunării Generale Ordinare.
Art. 48. Componenţa Adunării Generale. (1) Adunarea Generală este formată din toţi membrii fondatori şi toţi membrii asociaţi înscrişi în AREL până la data întrunirii ei.
(2) Membrii asociaţi care dobândesc această calitate în urma votului Adunării Generale au drept de vot pentru toate subiectele ordinii de zi, după validarea lor ca membri asociaţi.
Art. 49. Întrunirea Adunării Generale. Adunarea Generală ordinară se întruneşte în şedinţe ordinare cel puţin o dată pe an, şi în şedinţe extraordinare ori de câte ori se discută chestiuni importante care intră în competenţa sa şi care nu suferă amânare.
Art. 50. Convocarea Adunării Generale. (1) Convocarea Adunării Generale se face cu cel puţin 15 zile înainte de data şedinţei de către Preşedintele AREL printr-o comunicare scrisă (e-mail cu confirmare de primire, scrisoare recomandată sau fax confirmat de către destinatarul comunicării), care va cuprinde ordinea de zi, materialele supuse discuţiei şi aprobării, ziua, ora şi locul unde urmează să aibă loc Adunarea Generală.
(2) Participanţii pot solicita introducerea pe ordinea de zi a unor cereri care sunt de competenţa adunării, dacă solicitarea este făcută în scris şi depusă la secretariatul AREL cu cel puţin 5 zile înainte de data la care are loc Adunarea Generală.
(3) Preşedintele AREL convoacă Adunarea Generală Extraordinară, la solicitarea scrisă a Consiliului Director, ori de câte ori solicitarea priveşte probleme de competenţa Adunării Generale.
(4) Preşedintele AREL convoacă Adunarea Generală Extraordinară, la solicitarea scrisă a cel puţin jumătate plus unu din numărul membrilor cu drept de vot ai AREL, ori de câte ori solicitarea priveşte probleme de competenţa Adunării Generale.
Art. 51. Constituirea valabilă a Adunării Generale. (1) Pentru validitatea deliberărilor Adunării Generale Ordinare este necesară prezenţa membrilor care să reprezinte cel puţin jumătate din numărul total al membrilor cu drept de vot, la prima convocare.
(2) Dacă acest cvorum nu este întrunit, adunarea întrunită la a doua convocare poate delibera asupra problemelor din ordinea de zi a primei adunări în prezenţa a cel puţin o treime din numărul total de membri cu drept de vot.
(3) Pentru validitatea deliberărilor Adunării Generale Extraordinare, este necesară prezenţa membrilor asociaţi şi fondatori reprezentând cel puţin jumătate din numărul total de membri cu drept de vot prezenţi sau mandataţi, la prima convocare.
(4) Dacă acest qvorum nu este întrunit, adunarea întrunită la a doua convocare poate delibera asupra problemelor din ordinea de zi a primei adunări în prezenţa a cel puţin o treime din numărul total de membri cu drept de vot.
Art. 52. Conducerea Adunării Generale. Adunarea Generală este condusă de Preşedintele AREL sau, în lipsa acestuia, de unul dintre Vicepreşedinţii AREL.
Art. 53. Rapoartele de activitate ale Comitetului Director, raportul comisiei de cenzori, proiectul programului de activitate, proiectele bugetelor de venituri şi cheltuieli, bilanţul contabil se dezbat şi se supun anual aprobării Adunării Generale.
Art. 54. Adoptarea Hotărârilor Adunării Generale. (1) Hotărârile Adunării Generale Ordinare, statutar constituită, se iau cu majoritate simplă de voturi din numărul total al membrilor prezenţi în adunare.
(2) Hotărârile Adunării Generale Extraordinare statutar constituită, care se referă la suspendarea sau revocarea unui membru al Consiliului Director sau la alte modificări ale componenţei acestuia, se iau cu o majoritate simplă din numărul total al membrilor cu drept de vot.
(3) Hotărârile Adunării Generale Extraordinare, statutar constituită, care se referă la modificarea sau completarea Statutului Asociaţiei, se iau cu o majoritate calificată de 3/4 (trei pătrimi) din numărul total al membrilor cu drept de vot prezenţi.
(4) Hotărârile Adunării Generale se iau prin vot deschis, exceptând cazul în care se hotărăşte în alt mod de către respectiva Adunare Generală.
Art. 55. Desfăşurarea şedinţelor Adunării Generale. (1) La începutul şedinţei Adunarea Generală va alege un secretariat format din 1-3 membri cu drept de vot, care va constata prin proces-verbal îndeplinirea formalităţilor privind convocarea adunării, prezenţa membrilor pe baza documentelor de reprezentare (împuterniciri speciale), întrunirea condiţiilor de prezenţă şi qvorum necesare pentru desfăşurarea adunării şi adoptarea hotărârilor, rezultatele votării şi susţinerile membrilor făcute în şedinţă.
(2) Secretariatul va asigura supravegherea şi numărarea rezultatelor votului exprimat pe buletinele de vot.
(3) Procesul-verbal al Adunării Generale, întocmit de secretariat potrivit celor mai sus arătate, va fi semnat de Preşedintele adunării şi Secretarii adunării.
Art. 56. Membrii fondatori şi asociaţi absenţi iau cunoştinţă de dezbateri din procesul-verbal aflat la secretariatul AREL, aceştia având dreptul de a solicita să li se elibereze copii gratuite ale procesului-verbal.
Art. 57. (1) Membrii AREL cu drept de vot vor putea fi reprezentaţi la fiecare dintre Adunările Generale şi prin persoana desemnată de acesta prin împuternicire specială.
(2) Persoanele mandatate cu împuterniciri speciale privind reprezentarea altor membri cu drept de vot vor depune aceste împuterniciri înainte de începerea şedinţei la secretariatul Adunării Generale.
Art. 58. Fiecare membru fondator sau asociat al AREL are dreptul la un singur vot.
Art. 59. (1) Un membru al AREL poate vota, cu împuternicire semnată de cel absent, pentru maxim 2 membri cu drept de vot, absenţi.
(2) Hotărârile Adunării Generale contrare actului constitutiv sau dispoziţiilor cuprinse în Statut, pot fi atacate în justiţie de către oricare dintre membrii care nu au luat parte la Adunarea Generală, sau care au votat împotrivă şi au cerut să se insereze aceasta în procesul-verbal de şedinţă în termen de 15 zile de la data când au luat cunoştinţă despre hotărâre, dar nu mai târziu de 30 de zile de la data adoptării hotărârii, în cazul membrilor absenţi, sau în termen de 15 zile de la data când a avut loc şedinţa la care a fost adoptată hotărârea în cazul membrilor prezenţi care au votat împotrivă.
Art. 60. Consiliul Director. (1) Asociaţia Română a Electricienilor – AREL este administrată de un Consiliu Director, ales de Adunarea Generală a AREL pentru o perioadă de 2 ani.
(2) Consiliul Director are obligaţia de a conduce AREL după încheierea mandatului, până la intrarea în drepturi a noului Consiliu ales de către Adunarea Generală.
(3) Membri Consiliului Director ale căror mandate s-au încheiat pot fi realeşi în funcţii.
Art. 61. Componenţa Consiliului Director. Consiliul Director este compus din 9 membri, respectiv: un Preşedinte, doi Vicepreşedinţi, un Director Executiv şi cinci membri.
Art. 62. Reprezentarea AREL în raporturile cu terţii, persoane fizice sau juridice, se face de către Preşedinte, Vicepreşedinţi ori de Directorul Executiv în limitele împuternicirilor care au fost acordate acestora.
Art. 63. Atribuţiile Consiliului Director. Consiliul Director are următoarele atribuţii:
a) elaborează concepţia, direcţia şi strategia de dezvoltare a AREL, precum şi Regulamentul Intern, pe care le supune spre aprobare Adunării Generale;
b) aduce la îndeplinire Hotărârile Adunării Generale şi urmăreşte realizarea obiectivelor AREL;
c) analizează şi aprobă solicitările de primire în Asociaţie, hotărăşte suspendarea unor membri;
d) hotărăşte cu privire la structura organizatorică şi de funcţionare a AREL, a angajării personalului, aprobă lista colaboratorilor Asociaţiei, precum şi condiţiile de colaborare;
e) stabileşte nivelul cotizaţiilor şi a taxelor de înscriere pentru membrii AREL, şi în ce condiţii trebuiesc achitate.
f) analizează cazurile de prejudiciere în orice mod a Asociaţiei, propune sau ia măsurile corespunzătoare;
g) aprobă înfiinţarea sau participarea AREL la societăţi comerciale, potrivit legii si prevederilor statutare;
h) aprobă afilierea AREL la organizaţii interne sau internaţionale, dar şi participarea la reuniunile acestora, precum şi plata cotizaţiilor respective;
i) primeşte sesizări privind abaterile de la Codul de etică asumat de membrii AREL;
j) împuterniceşte persoane de specialitate pentru rezolvarea unor probleme deosebite, dacă va aprecia că acest lucru este necesar, iar în acest scop le va putea delega acestora anumite puteri decizionale;
k) hotărăşte cu privire la schimbarea sediului Asociaţie;
l) îndeplineşte orice alte dispoziţii primite de la Adunarea Generală a AREL;
m) adoptă şi prezintă anual în faţa Adunării Generale raportul de activitate şi raportul financiar pe anul precedent, proiectul de buget şi de program de activitate pe anul respectiv, precum şi alte informări şi propuneri privind organizarea şi funcţionarea AREL;
n) înfiinţează şi desfiinţează structuri tehnice specializate (departamente, comisii, grupuri de lucru) şi reglementează activitatea acestora;
o) stabileşte organigrama aparatului executiv al AREL şi atribuţiile detaliate ale Preşedintelui, Vicepreşedinţilor, Directorului Executiv şi aprobă fişa postului pentru restul personalului angajat, la propunerea Preşedintelui;
p) aprobă angajarea, destituirea şi desfacerea contractului de muncă pentru personalul angajat al AREL;
q) controlează activitatea aparatului executiv şi aprobă anticipat sau, după caz ratifică deciziile şi actele acestuia, modificând sau anulându-le pe cele considerate inadecvate;
r) ia deciziile cu privire la salariaţi (salarizare, concedii, condiţii de munca, recompense şi sancţiuni etc.);
s) decide cu privire la intrarea şi ieşirea din patrimoniu şi alte operaţii legate de bunuri imobiliare şi mijloace financiare.
Art. 64. Şedinţele Consiliului Director. (1) Consiliul Director se întruneşte cel puţin o dată pe lună la convocarea Preşedintelui, a Vicepreşedinţilor sau a majorităţii membrilor Consiliului, dar şi ori de câte ori este nevoie. Convocarea Consiliului Director se face de Preşedinte sau de Vicepreşedinte, cu cel puţin 5 zile înainte de data fixată.
(2) Hotărârile Consiliului Director se iau prin vot deschis, cu majoritate de voturi din totalul voturilor existente, iar în caz de egalitate votul Preşedintelui prevalează.
(3) În absenţa Preşedintelui votul Vicepreşedintelui delegat prevalează.
(4) Consiliul Director deliberează în mod valabil în prezenţa a cel puţin jumătate plus unu din numărul membrilor săi şi adoptă hotărâri valabile cu acordul a cel puţin 3 membri.
(5) Deliberările şi Hotărârile Consiliului Director se consemnează în procese-verbale încheiate cu ocazia fiecărei şedinţe.
Art. 65. Preşedintele AREL. (1) Preşedintele AREL este ales de către Adunarea Generală, cu votul majorităţii simple a membrilor participanţi, prin vot direct, secret şi liber exprimat, pentru o perioadă de 2 ani, cu posibilitatea reînnoirii mandatului.
(2) Preşedintele AREL are următoarele atribuţii:
a) asigură conducerea Asociaţiei între reuniunile Consiliului Director;
b) concepe, coordonează, controlează şi evaluează toate proiectele, programele şi acţiunile AREL;
c) reprezintă Asociaţia în raporturile juridice cu terţii, cu autorităţile administrative, ori cu instanţele judecătoreşti, încheie acte juridice în numele şi pe seama AREL, semnează acţiuni şi cereri în justiţie;
d) convoacă şi conduce şedinţele Adunării Generale şi ale Consiliului Director;
e) ia măsuri în vederea aducerii la îndeplinire a Hotărârilor Adunării Generale;
f) indeplineşte toate formalităţile legale pentru funcţionarea AREL, ori pentru modificarea actelor acesteia, având dreptul de a semna valabil în numele AREL hotărârile ori procesele verbale ale Consiliului Director şi ale Adunării Generale;
g) reprezintă AREL în faţa notarului, instanţelor sau oricăror autorităţi, inclusiv în cazul modificării Actului Constitutiv ori Statutului AREL, sau poate transmite aceste puteri sau doar o parte dintre ele către o terţă persoană;
h) acţionează în vederea unui aport continuu de venituri către Asociaţie şi supraveghează modul de gestionare a patrimoniului acesteia;
i) încheie acte juridice în numele AREL, în baza mandatului primit de la Consiliul Director;
j) aprobă cheltuielile necesare bunei funcţionări a Asociaţiei, în limitele bugetului aprobat de Adunarea Generală;
k) urmăreşte alături de Consiliul Director executarea contractelor AREL şi trage la răspundere persoanele desemnate pentru îndeplinire;
l) informează Consiliul Director despre activităţile şi măsurile luate ori actele semnate între şedinţele acestuia;
m) mediază conflictele dintre membrii AREL;
n) îndeplineşte orice alte sarcini date în executarea sa de către Adunarea Generală;
o) păstrează şi foloseşte ştampila AREL;
p) pentru activitatea sa permanentă Preşedintele poate primi indemnizaţie lunară.
Art. 66. Vicepreşedinţii AREL. (1) Adunarea Generală, cu votul majorităţii simple a membrilor participanţi, prin vot direct şi liber exprimat, alege doi Vicepreşedinţi pentru o perioadă de 2 ani, cu posibilitatea reînnoirii mandatelor.
(2) Atribuţiile Vicepreşedinţilor AREL vor fi stabilite de către Consiliul Director.
Art. 67. Directorul Executiv. (1) Directorul Executiv este organul de conducere administrativă a Asociaţiei. Directorul Executiv este ales de către Adunarea Generală pentru o perioadă de 2 ani, cu posibilitatea reînnoirii mandatului.
(2) Directorul Executiv are ca atribuţii:
a) asigură din punct de vedere organizatoric funcţionarea şi acţiunile Asociaţiei;
b) participă la şedinţele Consiliului Director;
c) acţionează pentru buna funcţionare din punct de vedere administrativ a activităţii AREL între şedinţele Consiliului Director şi ale Adunării Generale;
d) ţine legătura permanentă cu membrii Asociaţiei şi ţine evidenţa acestora;
e) informează operativ Preşedintele şi membrii Consiliului Director în legătură cu orice eveniment, corespondenţă din partea membrilor sau terţilor care presupune participarea Asociaţiei sau luarea unor decizii;
f) răspunde de organizarea Secretariatului, de programul şi îndeplinirea atribuţiilor de către personalul angajat;
g) asigură păstrarea documentelor AREL, dar şi elaborarea şi redactarea unor situaţii şi a altor documente, la solicitarea Preşedintelui sau a Consiliului Director;
h) poate fi delegat să participe la acţiuni la care Asociaţia este solicitată, sau orice alte activităţi în care AREL este implicată;
i) ţine şi arhivează în condiţiile prevăzute de lege, registrele Asociaţiei;
j) stabileşte, coordonează şi controlează organizarea şi conducerea gestiunii şi contabilităţii;
k) ordonanţează cheltuieli şi alte operaţiuni financiare, în limita plafonului stabilit de către Consiliul Director;
l) angajează personalul din executivul Asociaţiei, respectând organigrama şi numărul de posturi aprobat;
m) pune la dispoziţia Cenzorului/Comisiei de cenzori orice act solicitat de către acesta;
n) pentru activitatea sa permanentă Directorul Executiv primeşte indemnizaţie lunară.
Art. 68. Controlul financiar intern. (1) Controlul financiar intern este realizat de către o Comisie de cenzori formată din (3) trei membri, preşedintele comisiei fiind expert contabil sau contabil autorizat.
(2) Comisia de cenzori are următoarele atribuţii principale:
a) verifică modul în care este administrat patrimoniul AREL;
b) întocmeşte rapoarte şi le prezintă Adunării Generale;
c) îndeplineşte orice alte atribuţii stabilite de Adunarea Generală pentru Cenzor;
d) în cursul exerciţiului financiar verifică gospodărirea mijloacelor fixe şi a mijloacelor circulante, casa şi registrele de evidenţă contabilă şi informează Consiliul Director asupra neregulilor constatate;
e) la încheierea exerciţiului financiar controlează exactitatea documentelor privind fondurile AREL, inventarului, a documentelor şi informaţiilor prezentate de Directorul Executiv asupra conturilor Asociaţiei, bilanţului şi rezultatului exerciţiului, prezentând Adunării Generale un raport scris;
f) la lichidarea Asociaţiei controlează operaţiunile de lichidare;
g) prezintă Adunării Generale şi Consiliului Director punctul său de vedere privind activitatea economico-financiară desfăşurată de asociaţie;
h) ia parte la Adunările Generale ale Asociaţiei, ordinare şi extraordinare, urmărind inserarea în ordinea de zi a propunerilor pe care le vor considera necesare.
(3) Comisia de cenzori se întruneşte la sediul AREL şi ia decizii în unanimitate. Dacă nu se realizează unanimitatea, raportul cu divergenţe se înaintează Adunării Generale a AREL.
(4) Comisia de cenzori poate convoca Adunarea Generală Extraordinară a Asociaţiei, dacă aceasta nu a fost convocată de către Preşedinte, sau Consiliul Director, în cazul în care patrimoniul AREL s-a diminuat cu mai mult de 30% timp de 2 ani consecutivi, sau ori de câte ori consideră necesar pentru alte situaţii privind încălcarea dispoziţiilor legale şi statutare.
(5) Atribuţiile şi modul de funcţionare a comisiei de cenzori, precum şi drepturile şi obligaţiile cenzorilor se completează cu dispoziţiile legale în acest domeniu.
(6) Cenzorii sunt numiţi pe o perioadă de 2 ani şi pot fi realeşi.
(7) Revocarea cenzorilor se va putea face numai de către Adunarea Generală a AREL, cu votul cerut la Adunările Extraordinare.
(8) Sunt incompatibile cu calitatea de cenzori persoanele care primesc sub orice altă formă, pentru alte funcţii decât cea de cenzor, un salariu sau o remuneraţie de la asociaţie.

CAPITOLUL IX. ALTE DISPOZIŢII
Art. 69. Lichidarea Asociaţiei Române a Electricienilor se va efectua în condiţiile şi cu respectarea prevederilor Ordonanţei de Guvern nr. 26/2000 modificată, sau a legislaţiei în vigoare.
Art. 70. Dispoziţii finale. Prezentul Statut se completează cu prevederile Actului Constitutiv al AREL, precum şi cu dispoziţiile O.G. nr. 26/2000, modificată.
Art. 71. Autentificarea actelor emise de Asociaţia Română a Electricienilor - AREL se face prin semnătura Preşedintelui sau a persoanelor mandatate şi aplicarea ştampilei.
Art. 72. Membri asociaţiei îşi atestă calitatea prin legitimaţie şi au dreptul să poarte insigna AREL.
Art.73. Punctul de vedere care angajează Asociaţia Română a Electricienilor – AREL, este exprimat în documente special adoptate şi aprobate, conform competenţelor şi prevederilor prezentului Statut. Opiniile exprimate de membrii asociaţiei, fără mandat din partea acesteia, reprezintă opinii personale şi nu angajează AREL.
Art. 74. Prezentul Statut a fost redactat în 7 exemplare în limba română, cu aceeaşi valabilitate şi forţă juridică după legalizare.